Top Ad unit 728 × 90

6 tipuri de dureri de spate care pot semnala probleme de sănătate mai grave

Publicitate

Un articol de Petrut

Durerile de spate sunt la ordinea zilei în societatea modernă, majoritatea fiind cauzate de statul pe scaun sau în picioare pe perioade îndelungate, dar şi efortului fizic susţinut. De cele mai multe ori, durerile se retrag de la sine după câteva exerciţii de gimnastică şi suficientă odihnă.

Uneori, însă, durerile de spate pot indica şi existenţa unor boli grave. Simptomele descrise mai jos trebuie neapărat luate în seamă şi aduse imediat la cunoştinţa unui medic specialist.

dureri de spate
Cauze comune ale durerilor de spate

Durerile de spate sunt o problemă de sănătate generalizată care se poate datora unui număr mare de cauze. Durerile acute sunt cauzate, de regulă, de factori declanşatori specifici, adeseori de accidentări sau de întinderi. Durerile cronice, care persistă mai mult de 3-6 luni, sunt mult mai rare.

Potrivit specialiştilor de la Clinica Mayo, cele mai frecvente cauze ale durerilor de spate sunt următoarele:

· Luxaţiile sau întinderile musculare şi ligamentare: Ridicarea repetată de obiecte grele sau mişcările bruşte atipice pot tensiona muşchii şi ligamentele coloanei vertebrale. Dacă muşchii sunt slăbiţi, supratensionarea lor repetată poate provoca spasme musculare dureroase.

· Leziunile discoide: Discurile spinale acţionează asemenea unor amortizoare între oasele (vertebrele) coloanei vertebrale. Interiorul acestor discuri este gelatinos, şi se poate umfla sau chiar fisura la accidentare. Principala consecinţă a acestor leziuni o reprezintă tasarea nervilor spinali. Există şi cazuri atipice de herniere asimptomatică, dar, de cele mai multe ori, accidentările discurilor intervertebrale culminează cu dureri de spate. De regulă, radiografiile sunt suficiente pentru diagnosticarea acestor leziuni.

· Artrita: Osteoartrita poate afecta orice ţesut osos al corpului, chiar şi oasele coloanei vertenrale şi osul pelvian, prima consecinţă fiind apariţia durerilor lombare.

· Disfuncţiile scheletice: Scolioza, o afecţiune ce determină curbarea coloanei vertebrale, este o posibilă cauză pentru durerile de spate cu caracter cronic. Scolioza poate fi tratată mai ales prin purtarea unui corset ortopedic, respectiv prin intervenţii chirurgicale de corecţie.

6 tipuri de dureri care nu sunt provocate de probleme musculare

Aceste tipuri de dureri de spate nu sunt cauzate de accidentări uşoare precum nodurile musculare, şi trebuie tratate cu mare seriozitate. Iată ce simptome prezintă un grad ridicat de risc pentru sănătate:

1. Pierderea controlului asupra motilităţii intestinale şi a vezicii urinare

Vezica urinară este poziţionată în abdomenul inferior, aşa că poate fi afectată de tulburările nervoase precum sindromul cozii de cal sau cauda equina.

Sindromul cauda equina reprezintă o urgenţă medicală ce necesită intervenţie chirurgicală imediată, adeseori în termen de 24 de la instalarea simptomelor. Din fericire, această tulburare rară afectează doar o persoană din 33.

„Sindromul cauda equina (CES) este o afecţiune rară, dar gravă, ce presupune o apăsare extremă şi umflarea nervilor de la extremitatea inferioară a măduvei spinării [...] Segmentul cauda equina este responsabil cu inervarea senzorială şi motorie a pelvisului şi a membrelor inferioare, precum şi a intestinului gros şi a vezicii urinare. Inflamaţia acută sau compresia severă a acestui segment al măduvei spinării survin foarte brusc şi atrage complicaţii imediate”, lămureşte Revista de Sănătate a Coloanei Vertebrale.

Cele mai frecvente cauze ale apariţiei sindromului sunt:

- Hernierea (protruziunea) unui disc spinal din regiunea lombară care tasează terminaţiile nervoase (cea mai răspândită cauză).
- Îngustarea canalului spinal (stenoză).
- Leziunile sau tumorile spinale.
- Infecţiile, inflamaţiile, hemoragiile sau fracturile spinale.
- Complicaţiile survenite în urma leziunilor coloanei lombare dobândite prin traume mecanice.
- Defectele congenitale precum conexiunile anormale între vasele sanguine (malformaţii arteriovenoase).

Dacă sindromul nu este adresat la timp, pacientul poate căpăta paralizie, pierdere totală a controlului asupra vezicii urinare şi/sau motilităţii intestinale, disfuncţie sexuală, dificultăţi de mers, şi/sau alte probleme neurologice şi fizice. Alte simptome asociate sunt:

- Dureri lombare severe.
- Dureri, amorţeală şi slăbiciune la nivelul membrelor inferioare care împiedică mersul normal şi ridicarea în picioare.
- Pierderea sensibilităţii sau tulburările senzoriale la nivelul picioarelor, feselor, coapselor anterioare, sau tălpilor.
- Constipaţie.
- Disfuncţii sexuale cu debut subit.

2. Durerile din timpul nopţii

Durerile instalate pe timpul nopţii sunt adeseori provocate de accidentările musculare din timpul zilei sau de adormirea în poziţii neconfortabile. Dacă durerile se instalează însă brusc, şi nu scad în intensitate la schimbarea poziţiei corpului, este posibil să fie vorba de o problemă a coloanei vertebrale. Printre cauzele posibile se numără inclusiv tumorile sau infecţiile măduvei spinării.

Tumorile canceroase la acest nivel sunt adesea însoţite de dureri care se intensifică la ridicarea de obiecte grele şi stări de epuizare fizică şi mentală. Adresează-te degrabă unui medic specialist dacă manifeşti aceste simptome, precum şi:

- Febră
- Slăbire inexplicabilă
- Tulburări de motilitate intestinală sau disfuncţii ale vezicii urinare
- Hemoragii anormale
- Apariţia de noduli pe spate

3. Durerile greu de localizat

Durerile generalizate de-a lungul spatelui par inofensive, dar pot fi şi un indicator al unor probleme cardiace grave. De fapt, dacă durerile nu pot fi puse pe seama traumelor musculare, există posibilitatea ca ele să prevestească de fapt un atac de cord, mai ales dacă iradiază dinspre sau către piept.

Dacă manifeşti următoarele simptome, alertează imediat serviciul de ambulanţă:

- Durere şi disconfort în zona pieptului (apăsare, senzaţie de strângere, sau arsură).
- Durere şi disconfort în alte zone ale trunchiului superior (gât, maxilar, umeri, braţe, spate).
- Transpiraţii
- Greaţă
- Respiraţie incompletă
- Ameţeală şi senzaţie de leşin
- Oboseală

După ce apelezi serviciul de ambulanţă, nu face niciun fel de efort. Aşază-te pe scaun sau întinde-te în pat într-o poziţie cât mai confortabilă. Dacă urmezi tratament cu nitroglicerină, ia doza obişnuită sau ia o aspirină ca să mobilizezi cheagul de sânge care provoacă atacul de cord. Păstrează-ţi calmul, rămâi în repaus şi aşteaptă sosirea echipajului de prim-ajutor.

4. Rigiditatea spatelui în primele ore ale zilei

Odată cu înaintarea în vârstă devine tot mai grea ridicarea din pat dimineaţa. Dacă anumite dureri şi junghiuri nu reprezintă un motiv de îngrijorare, durerile care persistă mai mult de 30 de minute de la trezire sunt într-adevăr periculoase, cu atât mai mult cu cât acestea se agravează în absenţa mişcării. Cauza probabilă a acestor episoade dureroase este spondiloza anchilozantă, o formă de artrită inflamatorie care, în absenţa unui tratament corespunzător, poate duce la sudarea vertebrelor între ele.

5. Scăderea în înălţime

Durerile de spate frecvente resimţite de persoanele care au suferit de curând accidente sau care suferă de osteoporoză pot semnala existenţa unei fracturi spinale.

Alte simptome sunt:

- Dureri de spate cu instalare bruscă
- Agravarea durerilor în timpul mersului sau la statul în picioare
- Agravarea durerilor la statul întins pe spate
- Îngrădirea mobilităţii coloanei vertebrale
- Diformităţi sau dizabilităţi

În absenţa unei terapii medicale adecvate, există riscul ca pacientul să capete sechele posturale, şi chiar probleme digestive şi de respiraţie. Iată de ce este importantă promptitudinea la semnalarea acestor manifestări.

6. Transpiraţiile reci

Durerile bruşte de spate sau de abdomen însoţite de transpiraţii reci şi dureri care radiază dinspre abdomen sau spate către bazin, picioare sau fese pot indica un anevrism abdominal aortic. Anevrismele aortice se referă la obturarea şi umflarea anormală a pereţilor arterelor mari. La ruperea anevrismului se pot produce hemoragii interne.

Potrivit sursei Healthline, factorii de risc ai AAA sunt:

- Sexul masculin
- Vârsta de peste 60 de ani
- Existenţa de boli cardiace în istoricul familiei
- Diabetul
- Obezitatea sau supraponderalitatea
- Hipertensiunea arterială
- Hipercolesterolemia sau acumulările grase pe pereţii vaselor sanguine (ateroscleroză)
- Sedentarismul
- Antecedentele de traume abdominale sau alte leziuni ale trunchiului
- Fumatul

Aceste simptome dureroase atipice sunt relativ uşor de identificat dacă îţi monitorizezi cu grijă starea de sănătate. Dacă suferi de dureri musculare cronice, adresează-te cât mai repede unui medic specialist pentru diagnosticare şi tratament!

6 tipuri de dureri de spate care pot semnala probleme de sănătate mai grave Reviewed by Unknown on 11:00 AM Rating: 5

No comments:

All Rights Reserved by Sfatul Sanatos © 2014 - 2015 Termeni si conditii
Powered By Blogger

Contact Form

Name

Email *

Message *

Powered by Blogger.