Sindromul impostorului si impactul sau asupra sanatatii, a vietii profesionale a si vietii personale

Publicitate

Un articol de Petrut

De foarte multe ori, in viata, suntem nevoiti sa ne dam drept altcineva si, ca sa impresionam, tindem sa exageram potentialul pe care il afisam. Iar cand ne cantarim in urma calitatile pe care, din varii motive, le-am disproportionat in diverse conjuncturi sociale ca sa „corespundem” mai bine exigentelor, ajungem sa ne simtim... impostori. Ti se intampla des sa te consideri mai prejos de ceilalti, si sa te temi ca, mai devreme sau mai tarziu, oamenii din jur isi vor da seama ca multe dintre abilitatile si competentele tale sunt de fapt o fatada? Ei bine, afla ca nu esti singurul in aceasta situatie.

Multi oameni ajung sa se considere impostori atunci cand nu reusesc sa-si internalizeze propriul succes. Aceasta senzatie continua de falsitate, aparenta si inselatorie autodirectionata poarta denumirea de „sindromul impostorului”. Psihologii sustin ca aproximativ 70% din adulti, indiferent de statutul lor, traverseaza macar o data in viata aceasta etapa de impostura. Este un sindrom nociv nu numai pentru stima de sine, ci si pentru cariera si chestiunile financiare, sugereaza un nou studiu purtat de Universitatea Salzburg din Austria, si publicat in revista Frontiers in Psychology (Frontiere in psihologie).

Cercetatorii si medicii psihologi Mirjam Neureiter si Eva Traut-Mattausch au analizat raspunsurile furnizate de 238 absolventi universitari cu profiluri educationale si profesii diverse in cadrul unui chestionar online anonim. Obiectivul principal al studiului a fost masurarea proportiei in care sindromul impostorului afecteaza atitudinea unui individ cu privire la evolutia propriei cariere, abilitatea de a se adapta la noi conditii de munca si gradul de cunoastere si intelegere a pietei de munca.

S-a ajuns la concluzia ca toti acesti factori esentiali pentru gestionarea propriei cariere au fost influentati negativ de sindromul in discutie, ceea ce demonstreaza ca cei care se percep pe sine ca fiind impostori in ciuda succeselor inregistrate, nu reusesc de regula sa-si exploateze potentialul maxim. Incertitudinea si negarea propriilor competente poate sa iti ruineze cariera si sa iti devasteze viata personala.

Dar cercetatorii au desprins si un efect pozitiv al acestui sindrom. „Acesta pare sa incurajeze oamenii sa mereu cea mai abila ipostaza profesionala la locul de munca pentru a evita astfel sa-si tradeze ”, explica dr. Neureiter. 

Alte studii premergatoare au demonstrat ca persoanele increzatoare in abilitatile proprii se simt, si chiar sunt, mult mai capabile sa se adapteze si sa desprinda invataturi din schimbarile petrecute la locul de munca comparativ cu persoanele nesigure. In plus, cunoasterea mai ampla a pietei de munca ii ajuta pe angajati sa-si autoaprecieze si sa-si constientizeze mai bine valoarea si importanta lor individuala in campul muncii. Exista si o serie de studii care au aratat ca optimismul cu privire la propria cariera ii ajuta pe indivizi sa-si sporeasca sansele de promovare si sa devina mai productivi.

Angajatii optimisti tind sa aiba parte de mai multa satisfactie profesionala decat colegii lor pesimisti. Indivizii care se autoinvinovatesc pentru experientele negative si care considera ca nu exista sanse ca lucrurile sa se indrepte la locul de munca sunt mai predispusi sa dezvolte sindromul impostorului, care in cele din urma isi pune amprenta si asupra sanatatii. Optimistii, insa, tind sa fie si mai sociabili, o trasatura caracteristica mai ales persoanelor autentice in toate situatiile de viata. Impostorii tind sa manifeste simptome de depresie, furie, anxietate si ostilitate.

Indivizii care se autopercep ca fiind impostori sustin ca pica mai usor prada gandurilor si emotiilor negative, si ca sunt mai predispusi la depresie. Chiar daca acesti indivizi care se indoiesc de propriile abilitati si competente inregistreaza succese, teama lor de esec si de „a nu fi demascati” nu dispare. Din acest motiv, pesimistii cu greu pot dezvolta o perceptie optimista a perspectivelor de viitor.

„Din moment ce sindromul impostorului se contureaza pe teama de a nu fi demascat, poate fi nevoie de terapie psihologica individuala sau de grup pentru depasirea crizelor”, explica dr. Neureiter.

„Integrarea acestor aspecte in masurile de sprijin contribuie la diminuarea efectelor negative ale sindromului impostorului.”

Poate ca, la fel cum sustine dr. Neureiter, primul si cel mai important pas catre depasirea sindromului impostorului si a consecintelor sale negative consta in „incurajarea pacientilor sa vorbeasca deschis despre ceea ce simt.”